Când eram mică țin minte că Mama avea câteva haine din in, știu că le trata cu o deosebită grijă, pe semne că erau speciale pentru ea.
Atunci eu nu am fost curioasă să aflu care este povestea lor, dar am rămas cu impresia că este un material sofisticat și greu de purtat (știți concluziile acelea care îți rămân impregnate în minte cu încăpățânare, până vine cineva și te luminează).
Întâmplarea a făcut să descopăr un magazin online de haine 100% din in, fabricate în România și să-mi aleg câteva modele.
Acum mi s-au schimbat percepțiile, pentru că din momentul în care am pus pe mine bluza bleu (cea din poză), m-am întrebat de ce am tot fugit atâția ani de acest material, apoi am încercat să aflu câte ceva despre fibrele de in, și pot să spun că am rămas fascinată.
Știai că?
De ce am scris acest articol?
Pentru că îmi doresc să fim mai responsabili, nu numai cu ce mâncăm, dar și cu ce haine purtăm și nu în ultimul rând pentru că i-am cunoscut pe cei de la Mimush, care m-au ajutat cu informații și m-au făcut să îndrăgesc inul.
MIMUSH este un brand românesc născut din dragoste pentru om, natură și frumos. Într-o lume invadată de țesături sintetice care afectează atât omul cât și mediul înconjurător, au ales să lucreze cu materiale naturale, biodegradabile, durabile, dar în același timp atât de frumoase și plăcute la atingere. Hainele MIMUSH sunt create din in, în serii limitate într-un mic atelier din Suceava, având un design simplu, în linii curate, modern și practic.
Alege să fii aproape de natură!